De ce nu luam ghiveciul in casa?
Dupa ce te-am gasit, intr-un sfarsit, eram mai aproape ca niciodata. Tu, in curte. Eu, mereu la geam.
Nu voiam sa te tin intr-un pahar cu apa. Tu nu erai prizonierul meu, si nici trofeu.
Desi aveai nevoie, inca, sa fii protejat, eu voiam sa iti daruiesc libertate.
Asa ca am adus nisip in curte si am facut o movilita mai la soare, pentru ca iti placea dintotdeauna sa stai pe movilite de nisip. Pentru ca nu esti un cactus oarecare :)
Nu puteai vorbi, sa-mi spui ce crezi ca putem face, cu soparla-macaroana, ca sa scapam de ea; in schimb, ma puteai auzi, cand iti vorbeam, si nu iti ramanea decat sa faci ce-ti zic.
Asa ca te-am rugat sa dai drumul la multi - multi puiuti de cactus, sa le dai tot ce a mai ramas din sangele tau "verde-galben" iar eu aveam sa torn cate o cana de apa pentru fiecare - 31, daca apuci sa-i faci - si, cand avea sa vina soparla-macaroana, nu ar mai fi stiut care dintre sandei esti TU.
Ea ar fi venit, in dimineata urmatoare, si ar fi vazut multe bobite mici; s-ar fi bucurat ca are mai mult de mancare, asa ca ar fi asteptat sa va faceti mai maricei, ca sa se sature.
Cu siguranta, ar fi inceput cu cel mai gras. Pentru ca, pana cand papa din 3, al patrulea s-ar fi facut la fel de mare, ca si primul. Asa calculase ea, sa-i ajunga cam pentru o luna si jumate, sange proaspat, "verde-verde".
Iar eu aveam sa torn si cate o picatura de otrava pentru sobolani pe 30 dintre cactusi, si sa nu picur otrava pe cel mai micut si mai pricajit pui.
Stiam ca, pana in urmatoarea Sambata de Brancoveni, dintr-un pricajit pui de cactus, aveai sa te faci un Cactus Mare, Cam Cu Un Cap Mai Inalt Ca Mine.
Ea ar fi venit in fiecare dimineata si s-ar fi otravit cu fiecare an de-al tau.
Si, cand vei fi fost 31, ea va fi murit, demult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu